Povestea și rețeta săptămânii,
 
Imaginați-vă următorul scenariu: un bol de supă de năut, urmat de o farfurie cu chiftele din dovlecel. Sau poate, chiftele crocante și o musaca. Sau, de ce nu, o bucată de brânză Feta cremoasă și pizza din pita, urmate de niște baclavale și un pic de ellinikos(cafea grecească).
 
Probabil v-ați dat deja seama că vorbesc chiar despre gastronomia elenă și v-am ajutat să vă imaginați cum ar arăta un festin grecesc autentic.
 
Da, bucătăria grecească este una dintre cele mai tradiționale, naturale și variate bucătării din întreaga lume. Gastronomia grecească antică a fost profund influențată de popoarele din zona mediteraneeană.
 
Putem numi gastronomia grecească drept prima “bucătărie fusion” din lume. Este fascinant de aflat cum preparatele grecești sunt conectate cu cele venețiene, slavice, turcești, arabe, iraniene sau balcanice…
 
Denumiri precum “dolmades”, provenite din turcescul “dolma“, hummus-ul din limba arabă sau tzatziki, tot din limba turcă sunt câteva dovezi ale modului cum gastronomia ne leagă de istorie.
 
Trio-ul, vin, grâu și ulei de măsline a avut un rol foarte important în preparatele acelor vremuri; peștele era foarte des consumat, în timp ce carnea roșie mult mai puțin.
 
Gastronomia elenă moderna s-a schimbat mult, odată cu includerea ingredientelor mai variate și s-a putut observa și o trecere înspre carne și alte preparate non-vegetariene. Cu toate acestea, vinul și uleiul de măsline, au un rol dominant în rețetele grecilor moderni.
 
De fapt, ceea ce face bucătăria grecească să fie atât de apreciată și populară, peste tot în lume, este folosirea măslinelor și a uleiului de măsline(în cazul nostru, uleiul Sotirelis din Thasos)..
 
Mielul banditului – Arnaki Kleftiko/Αρνακι Κλεφτικο
 
Dacă îţi doreşti să găteşti o reţetă grecească cu carne de miel tradiţională, vei fi suprins de câte variante de reţete vei găsi. Asta se întâmplă pentru că, în general, grecii gătesc foarte mult carne de miel. Unul dintre cele mai populare feluri de mâncare cu carne de miel este “Arnaki Kleftiko” sau “Mielul banditului”.
 
Denumirea vine de la faptul că acest stil de a găti era practicat de briganzii fugari care aveau nevoie să îşi facă de mâncare fără să fie văzuţi. Aşa că, pe cărbuni încinşi puneau carnea de miel pe care apoi o băgau într-o groapă în pământ, pe care o acopereau şi lăsau carnea acolo timp de 24 de ore.
 
Ingrediente:
 
½ kg de picior de miel
2 kg de cartofi, curăţaţi şi tăiaţi în jumătăţi sau sferturi
200 gr brânză (Pecorino sau Kefalotyri), tăiată cubuleţe
10-12 căţei de usturoi curăţaţi
3 morcovi medii, tăiaţi în bucăţi
1-2 linguri de ulei de măsline Sotirelis
4-5 foi de hârtie pentru gătit
Apă
Sare
Piper negru
 
Mod de preparare:
 
Încălziţi cuptorul la 250 de grade Celsius. Frecaţi carnea de miel cu puţin ulei de măsline Sotirelis şi presăraţi peste ea sare şi piper. Folosind un cuţit ascuțit, crestaţi carnea şi puneţi în fiecare incizie un căţel de usturoi şi cubuleţe de brânză.
 
Stropiţi morcovii şi cartofii cu uleiul de măsline rămas şi presăraţi sare şi piper peste aceştia. Întindeţi foile de hârtie de gătit, puneţi carnea de miel, cartofii şi morcovii în mijloc. Dacă mai aveţi usturoi şi brânză puneţi-le şi pe acestea. Închideţi hârtia şi lipiţi marginile.
 
Umpleţi tava o treime cu apă. Puneţi pachetul în tavă şi lăsaţi-l la cuptor timp de două ore şi jumătate. Dacă este nevoie mai adăugaţi din când în când apă.
 
Odată ce este gata, puneţi pachetul pe un platou şi tăiaţi-i marginea superioară.
 
Sugestii:
Dacă nu vă place usturoiul, acest fel de mâncare nu vă este recomandat pentru că nu se poate renunţa la acest ingredient.
 
Poftă bună/Kαλή όρεξη !!!