Sunt ruda mai mică a chiftelelor, ceva mai măricele ca dimensiune, numite “keftedes”. Sufixul “akia” înseamnă, în limba elenă, “mic”.

Dimensiunea lor este asemănătoare cu cea a unei nuci. Tradițional, ele sunt asezonate cu ierburi aromate, precum pătrunjel și mentă. În rest, rețeta este foarte asemănătoare cu cele ale chifteluțelor românești.

Denumirea “chiftea” provine din limba turcă, “köfte”. La rândul lor, turcii otomani au preluat denumirea de la persani, prin intermediul arabilor. Tot ei au adus-o, foarte probabil, în Grecia.


În India, există chiftele numite “kofta”, preluate tot de la persani, care le numeau “koofteh”. Desigur, lista de ingrediente diferă de la țară la țară, conform resurselor gastronomice și cutumelor locale.

Varianta grecească cu mentă, dă acestor chifteluțe o savoare aparte. Serviți-le alături de un sos de iaurt, cum este, de exemplu, tzatziki. Sunt excelente, mai ales pe timpul verii.

Cantitate: 4 porții

Ingrediente:
1 kg carne de vită tocată
1 ceapă mare, tocata marunt
o mana sanatoasa de frunze proaspete de menta, tocate marunt
1 legatura de patrunjel proaspat, tocat marunt
2 felii de paine alba, inmuiate in lapte
1-2 linguri de ulei de măsline Sotirelis


1 ou întreg
1 cană cu făină
1-1/2 cană cu ulei pentru prăjit(puteți folosi și ulei Sotirelis, dar nu este obligatoriu, se poate folosi ulei special pentru gătit).
sare
piper negru, proaspăt măcinat

Instrucțiuni:
Se stoarce bine pâinea înmuiată în lapte. Se amestecă apoi cu menta, pătrunjelul, ceapa, carnea, uleiul de măsline Sotirelis, ou, sare, piper. Se modelează apoi, din pasta obținută, bile mici, de dimensiunea unei nuci.

Se tăvălesc chifteluțele prin făină, până ce se acoperă uniform. Se scutură excesul de făină și se prăjesc în ulei încins, până ce se rumenesc frumos și uniform. Se scot pe șervețele de hârtie, ca să se scurgă bine de ulei. Se servesc apoi cu pâine și tzatziki, dar și cu feliuțe de lămâie.

Notă:
Legat de veșnicele controverse, privind gătitul cu ulei de măsline. Grecii folosesc la prăjit aproape numai ulei de măsline. Nu este adevărat că uleiul de măsline extravirgin nu ar fi potrivit pentru gătit, fiindcă s-ar descompune în compuși toxici. Experiența milenară a grecilor, dar și a popoarelor orientale și mediteraneene, ne spun din start, că este o minciună. În plus, e bine să consultăm un tabel cu punctul de fumegare(ardere) al uleiurilor pentru gătit, înainte de a vorbi, în totală necunoștință de cauză.


Dacă am face acest lucru, am vedea că uleiul de măsline extravirgin începe să fumege, adică să se ardă și să dezvolte într-adevăr unii compuși toxici, pe la 210 °C. Cele mai multe metode de gătit depășesc arareori 200 °C. Doar procedeul numit “stir-fry” sau coptul pâinii ori al blatului de pizza, ori altele asemenea, ar fi nerecomandate. Prăjirea în baie de ulei, adică procedeul folosit la gătitul chiftelelor, are loc pe la 175-185 °C, adică într-o plajă de temperaturi foarte sigure.

Într-adevăr, gătitul cu un ulei de măsline extravirgin de foarte bună calitate, cum este și Sotirelis, nu este obligatoriu, doar dacă ne gândim la aspectul financiar și la faptul că-și pierde din aromă, dar în niciun caz gătitul cu ulei extravirgin nu este toxic sau periculos.

Eventual, putem să-l considerăm ineficient economic, deși, în cazul uleiului Sotirelis, de exemplu, raportul preț/calitate este foarte bun. Asta, la noi în țară, căci în țările mari producătoare de ulei de măsline, cum ar fi Grecia, Spania, Italia, Turcia, Maroc, Portugalia, etc. prețul uleiului, raportat la puterea de cumpărare a publicului, este ceva mai convenabil.